Descrierea proiectului:

Materialele hibride organic-anorganic cu morfologii si structuri controlate la scara nanometrica reprezinta o clasa interesanta de materiale datorita posibilitatilor acestora de utilizare atat in tehnologii avansate cat si in aplicatii clasice. Diferite metode de preparare a nanostructurilor hibride sunt prezentate in literatura de specialitate si clasificate in functie de mediul de reactie (organic sau anorganic) si in functie de rolul acestuia asupra morfologiei finale. Datorita usurintei de procurare si de procesare, precum si a costului redus, compusii anorganici frecvent utilizati la obtinerea materialelor hibride organic-anorganic sunt argilele. Din ampla tematica a materialelor hibride, cercetarile din prezentul proiectul se axeaza pe materialele de tip organic-anorganic in apa sau amestecuri apa/alcool, respectiv gelurile polimere pe baza de argila. Nanocompozitele sub forma de gel au o larga gama de aplicatii: materiale biomimetice, actuatori si senzori, medicamente cu eliberare controlata, in dermatologie, baterii pe baza de litiu reincarcabile, aplicatii in industria cosmetica, a lacurilor, a vopselelor, a materialelor de acoperire, a detergentilor, etc.

Proiectul are ca scop urmatoarele:
a) dobandirea de cunostinte suplimentare privind modul de formare a structurilor de gel;
b) stabilirea fenomenele complexe care se manifesta in microstructura gelurilor;
c) stabilirea modului in care interactiunile dintre componentele gelurilor afecteaza proprietatile corespunzatoare aplicatiilor vizate (actuatori si produse farmaceutice).