Comisia Europeană, prin proiectul PLASTICE, susţine utilizarea largă a tipurilor de materiale plastice sustenabile, în particular a celor biodegradabile şi a celor pe bază de resurse regenerabile. Pentru a întări acest obiectiv, au fost deschise Puncte Naţionale de Informare (NIP) în țările participante în proiect (Slovenia, Italia, Polonia, Slovacia, România). Aceste Puncte Naţionale de Informare oferă acces liber la informaţiile despre materialele plastice sustenabile, atât de interes industrial, cât şi pentru publicul larg. Punctele Naţionale de Informare sunt interfeţe cu scopul de a stimula interacţiunea dintre cerere şi ofertă de pe piaţa materialelor plastice biodegradabile din Europa Centrală. Majoritatea informaţiilor din NIP sunt în limba naţională a ţării respective. Unele documente sunt doar în Engleză, având un rezumat sau introducerea în limba naţională.
Colegii români care vor primi informaţii despre Punctul Naţional Român de Informare sunt rugaţi să le distribuie şi colegilor sau altor persoane interesate şi să ceară grupului de organizare traducerea în limba Română a documentelor dorite.
Vă mulţumim pentru colaborare şi sperăm ca acest Punct Naţional Român de Informare despre Materialele Plastice Sustenabile să ne fie util tuturor.